Las baltă toată poezia,
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?
E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.
A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul – vesel cimitir.
Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor lira-n dar!
Să-mi moşteniţi delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.
Artă poetică
Ci numai muzica s-o desmierzi.
Precumpănească, deci, vers impar,
Mai vag în aer, fără habar,
Uşure ce-i, tot uşor îl pierzi.
Nu te-avânta cuvântul să-l alegi
De nu ţi-e arma puţin dispreţ:
Cântul de-i tern e cel mai de preţ;
Precisu-i nepresis: privilegi.
Priviri ascunse după-un voal,
Ziua ce tremură-n amiezi,
Stelele limpezi care le vezi
În cerul serii, autumnal!
Că numai Nuanţa e de folos.
Iată Culoarea. Nu – nicidecum!
Singură Nuanţa, mai ştie-acum
De vis să lege vis sfiicios!
Fugi dar de crima ce-o Poantă e,
Spiritul crud şi Râsul impur,
Lacrimi smulg ele şi din Azur,
Astă fiertură de be-he-he!
Ia elocinţa, strânge-o de gât!
N-ar strica – tot eşti în formă azi–
Rima în ape cuminţi s-o scalzi,
Că nu-şi face iar de cap – dar cât?!
De-atâta Rimă, zău că mi-e silă!
Ce copil surd sau care nebun
Ne-a dat veriga asta drept bun,
Vădit fier vechi de-o freci cu-o pilă?!
Ci numai muzică, tot mereu!
Stihul tău fie-acel zburător
Ce-şi ia avânt din cei ce mor
Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.
Versul tău fie o aventură,
Vântului soră-n zori şi-n perind,
Mentă şi cimbru, câmp înflorind…
Să ştii că restu-i literatură!
Nevermore
Hai, biată inimă, ci hai, bătrân complice,
Boi nou dă arcurilor tale triumfale;
Tămâie grea altarelor de trei parale;
Acoperă cu flori prăpastie şi-aş zice:
Hai, biată inimă, ci hai, bătrân complice!
Înalţă-ţi, dascăle, spre Domnul psalmodia,
Zi-i, orgă răguşită, imnuri sunătoare;
Îmbătrânitule, dă-ţi fard pe urticare;
Ascunde-ţi, zid, sub ţoale brune igrasia;
Înalţă-ţi, dascăle, spre Domnul, psalmodia.
Sunaţi,voi clopoţei, sunaţi şi clopote!
Că visul neînchipuit s-a întrupat,
L-am strâns în braţe: Fericirea, -ntraripat
Rătăcitor ce omului nu-i spune: apropie-te,
Sunaţi,voi clopoţei, sunaţi şi clopote!
Şi remuşcarea-n dragoste: o ştie-oricine.
Fericirea-a păşit la braţ pe lângă mine;
Dar Soarta nu cunoaşte nici un compromis;
În fruct se află viermele, trezire-n vis.
Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară.
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte în noi
De Dumnezeu?
De dragoste
Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;
Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,
Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur
Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele...
Autopastel
De mulţumirea lumii cu mâhnire
Mi-s ochii mai uscaţi şi paşii mai înceţi,
Şi orice gest se-opreşte la pornire,
Şi hergheliile îmi mor buimace pe pereţi.
Oh, nechezatul lor să nu scâncească
În râsul lumii prea copilăros,
Să nu lucească prea riscanta-mi sanie
Alunecând de viaţă mai în jos.
Verzi herghelii născute pe murii mei degeaba,
Degeaba peste mine uriaşele ninsori,
De mulţumirea lumii cu mâhnire
Mă refugiez în urşi îngrozitori.
Dar sunt şi urşii mei la fel de laşi
Şi mă preling cu zâmbet în prăpăd.
Când cu mâhnire mulţumirea lumii
Din blana ursului o văd.
Sunt ursul eu, spre mulţumirea lumii,
Şi fotograful lângă urs tot eu.
Nu muşc, dar pot să muşc, nu muşc
Şi mă fotografiez mereu.
Dans în ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
Voi ştiţi ceva
Voi ştiţi ceva şi mie nu-mi spuneţi,
Voi ştiţi desigur ceva,
Altfel cum aţi trăi,
Cum aţi fi trăit atâtea decenii,
Părinţii mei,
Şi voi, bătrâni ai lumii?
Scuzaţi-mă că vă opresc pe stradă,
Domnule octogenar,
Nu mi-aţi putea destăinui
Şi mie taina grozavă?
Îngenunchez în tulbure lavă
La picioarele voastre, bătrâni:
Spuneţi-mi taina...
Stele reci cu labe fără soţ vă mângâie
Şi voi nu muriţi.
În acest stabiliment, aranjat dupe moda şi gustul parizian, amatorul de jocuri la noroc găseşte în mic toată confortabilitatea cafenelelor dupe bulevardele Parisului, adică biliarde în abondanţă, domino, table, şah şi chiar bancofaro la necesitate.
Aci este locul de întîlnire al slujnicarilor sau mai bine refugiul lor pe timpul cel aspru al iernei. În acest stabiliment se află o masă, pe care garsonii cafenelii o numesc în deriziune masa faliţilor, căci mai toţi cei ce şed împrejurul ei nu fac nici o cheltuială.
Cu o jumătate de oră în urma celor petrecute în cuhnia din suteranele caselor domnului Hötsch-Müller, Pasagiul Român răsuna de accentele nazale şi false ale vocei unui june ce cînta cu aer de triumfător aria de la Puritani: Suoni la tromba intrepida.
Acest june atît de entuziasmat era Mitică Rîmătorian, faimosul slujnicar, carele se afla în culmea fericirei, căci dobîndise totul de la amanta sa.
El deschise cu repeziciune uşa cafenelii şi, străbătînd mulţimea, se opri la masa despre care vorbirăm, şezu pe un scaun, apoi, dupe ce-şi netezi părul cu mîinile, puse coatele pe masă şi începu a privi pe jucătorii de biliard, aplaudîndu-i de cîte ori făceau cîte un joc frumos.
În timpul acesta mai veniră încă doi tineri, tot de etatea eroului nostru, şi se aşezară tot la masa faliţilor.
Mitică Rîmătorian le întinse mîna la amîndoi, şi îi salută cu un fel de manieră proprie a sa, apoi, adresîndu-se către unul dintre dînşii, zise:
— Ce noutăţi ne aduci, monşer Găinescule?
— Despre ce voieşti să mă întrebi, şer Rîmătoriane?
— Despre orice, mon ami.
— Am o mulţime de noutăţi politice, dar…
— Dar ce?
— Mi-e frică să nu ne auză vreun spion de ai căimăcămiei.
— Da ce, căimăcămia are spioni?
— O mulţime nenumărată, mai cu seamă de cînd capii partidului liberal au voit să asasineze pe unul dintre caimacami cu o bombă fulminantă.
— Ce bombă spui, mă, omule! Auzi acolo, bombă! O sfeclă găurită care, desigur, este o drăcie inventată chiar de caimacami, ca să aducă invazii în ţară!…
— Asta se poate; dar apropo de invazie, ştii că vin muscalii?
— Cine ţi-a spus această minciună?
— Asta nu e minciună; am auzit astăzi pe vornicul dînd ordine ca să se repareze toate podurile şi podişcele din districtele Buzău şi Rîmnicu Sărat.
— Nu ştii tu că cui-i este foame visează codri? E! monşer, muscalii nu pot să iasă aşa lesne din vizuina în care i-a băgat Tractatul de la Paris.
— Mai ştiu încă o noutate, dar este atît de frumoasă, încît sînt sigur că o să te facă să sări de bucurie.
— Spune-o, Găinescule! Spune-o!
— Ţara noastră o să să facă împărăţie!
— Împărăţie!
— Da, amice, împărăţie; şi încă împărăţie, ştii colea, zdravănă!
— Şi pe cine o să avem împărat?
— Pe fiul lui Victor Emanoil. Rege latin, ce frumos lucru!… Să mai vezi atunci pe ciocoi cum o să se ascunză în găuri de şerpi; iar noi ăştia, liberalii, o să fim în fruntea mesii. Să trăiască regele latin!
— Numai de nu s-ar face şi el ciocoi, căci Dîmboviţa noastră face minuni: oricine gustă din dulcile ei unde parcă bea din fîntîna Letei [19]. Vine neamţul cu sinceritatea lui proverbială, vine englezul cu orgoliul său ce de multe ori atinge brutalitatea şi francezul cu sentimentele cel mai frumoase din lume şi, cum şed două-trei luni în Bucureşti, devin mai ciocoi decît ciocoii noştri!…
— Aşa este, nene Rîmătoriene, ai dreptate…
— Şi da şi nu, dar să lăsăm această convorbire căci… Spune-mi mai bine, cum o duci cu şefia ta de masă?
— Cam în doi peri.
— De ce aşa?
— Fiindcă nu înteleg deloc lucrarea.
— De ce nu te consulţi cu şeful de secţie?
— Dar el este mai slab decît mine.
— Întreabă pe ajutorul mesei!
— Îl întreb şi încă foarte des, dar vai! orice consultare la dînsul mă costă cîte un prînz la Lazăr [20], şi ar fi bine dacă aş scăpa numai cu atîta, dar răul care o să mă facă să-mi dau demisia este că ticălosul de ajutor îşi bate joc de mine.
— Ce-ai zis, cutează să facă aceasta?
— Ba bine că nu, şi încă chiar în prezenţa scriitorilor mei!
— Şi ai putut să suferi?
— Ce eram să fac!?…
— Să-i tragi palme…
— Ce-ai zis?… Palme!
— Da, palme, să înveţe minte, ştrengarul, a nu mai rîde altă dată de şeful său.
— Ce stai de vorbeşti, amice!… Abia am cutezat să-i fac cîteva mici observaţii şi el mi-a trîntit hîrtiile pe masă şi s-a apucat de lucrările postului său; din nenorocire, tocmai în momentul acela mă cheamă ministrul în casă şi-mi ordonă să-i fac un referat către Consiliul administrativ.
— Cel mai lesne lucru din lume.
— O fi lesne pentru tine, dar pentru mine nu.
— De ce?
— Fiindcă n-am făcut niciodată referate.
— Ei bine, cum te-ai scăpat de această belea?
— Am luat condeiul în mînă şi mi ţi-am trîntit un referat de cele tătărăşti.
— Îţi aduci aminte ceva dintr-însul?
— Îl ştiu pe tot din memorie.
— Recitează-mi-l o dată, te rog!
— Ascultă:
„Onorabilului Consiliu administrativ.
Printr-acest referat, subt însemnatul îndrăzneşte a cuteza să se refere la înţelepciunea onorabilului Consiliu, şi a-l ruga să se refere si el unde se cuvine, asupra chestiunei şi a pricinei coprinsă în anexatul aci alăturat raport, ca, după ce îl va lua îndeaproape băgare de seamă şi consideraţie, să binevoiască a face asupră-i cele de cuviinţă.“ [21]
— Bravo, nene Găinescule, ăsta este un referat pe care l-ar pute subscrie chiar Napoleon!…
— Poate că ai dreptate, dar modestia mea de autor nu mă iartă să mă laud însumi; cu toate acestea, ştii ce mi s-a întîmplat?
— Nu, în adevăr, dar voiesc să aflu.
— L-am transcris, nenişorule, pe hîrtie ministerială, l-am dat ministrului să-l iscălească. Ei bine, ştii ce am păţit?… O! Dar este oribil!… Numai mă gîndesc şi sîngele mi se turbură, îmi vine să înnebunesc de mînie!… Îi dau referatul în mînă, citeşte cîteva rînduri dintr-însul şi îl aruncă cît colo; apoi, întorcîndu-se către mine, îmi zice cu un zîmbet batjocoritor: „Domnule şef de masă, ştii că eşti un farsor din cei mai mari ce am văzut în viaţa mea? Cine te-a învăţat să faci astfel de referate? Cum ai cutezat să-mi prezinţi o ticăloasă scriere de bucher? Afară, magarule! du-te de-nvaţă carte şi apoi să ceri slujbă.“ Auzi acolo, să învăţ carte! Să-mi zică măg… mie, care mi-am sacrificat toată viaţa pentru sfîntul principiu al libertăţii, egalităţii şi fraternitătii.
— Şi ce i-ai răspuns tu la aceste injurii?
— Ce eram să răspunz unui aristocrat, unui trădător, unui infam fără conştiinţă, care şi-a vîndut ţara la muscali şi la nemţi?
— Trebuia să-l faci să înţeleagă că are a face cu un om de principe şi independent.
— Aşa este, frăţiorul meu, dar el m-ar fi scos din slujbă şi aş fi murit de foame pe stradele capitalei. Afară de aceasta, ultragiul acesta l-am suferit între patru ochi, nimeni nu ştie!…
— Răbdare, frate, răbdare!… Ne va veni şi nouă apa la moară: atunci le vom arăta noi ce fel îşi răzbună oamenii de principe, cînd sînt atacaţi la onoare. Să schimbăm vorba, amice. Spune-mi, cu ce îţi omori timpul de cînd ţi-ai dat demisiunea? [22]
— Cu amorul, bunul meu amic!
— Spune-mi, te rog, cine este acea fericită femeie care are privilegiul de a te vedea suspinînd la picioarele ei?
— Asta nu se poate spune la nimeni.
— Afară de mine, care sînt confratele şi confidentul tău.
— Ai dreptate, tu eşti unicul meu amic şi, ascunzînd acest secret de tine, aş da dovadă de neîncredere. Spune-mi numai, ai fost estimp la teatrul italian?
— Ce însemnează această întrebare?
— Îţi voi spune mai la urmă, acum răspunde-mi la ceea ce te-am întrebat. Ai auzit pe Geamfredi?
— Am auzit-o în Traviata.
— Cum ţi s-a părut?
— De minune! Cîntă mai bine decît Ponti dell’Armi.
— Salută-mă dar, căci Geamfredi este amanta mea!…
— Geamfredi, amanta ta!
— Da, amice, şi încă amantă cumsecade. Astă-seară mi-am luat ceaiul la dînsa.
— Nu te crez!
— Să n-apuc pînă mîine, daca minţ; ba încă, la adio, m-a strîns de mînă şi mi-a aruncat o privire amoroasă, ce mi-a străpuns inima!…
— Măi Rîmătoriene, vino-ţi în simţiri; o fi fost slujnica Geamfredii şi ţi s-a părut că este ea. Actriţele nu se uită la ştrengari ca d-alde noi; ele caută aur, şi tu n-ai nici cinci bucăţi de aramă ca să-ţi cumperi tutun.
— Aşadar, tu te îndoieşti? Ei bine, necredinciosule, priveşte!
În momentul acela scoase din sîn un portofoliu şi dintr-însul un bilet color roza, pe care îl dete Găinescului să-l citească, zicîndu-i cu o mîndrie trivială:
— Ţine, monşer, ceteşte acest bilet şi te convinge că amicul tău Rîmătorian nu minte niciodată.
Găinescu luă biletul şi citi următoarele fraze, înecat de un rîs nervos:
„Amico mio!
Quando non te vedu simtu che moru, anima la mine e trista, non potu mangeare, non potu bevere la cafe; venite, carro Rametoriano, venite che vi stringo în bracili mia.
La vostra per sempre, Rachelle Geamfredi.“
Apoi, privind pe slujnicar, cu un aer ironic, îi înapoie biletul.
Junii slujnicari conversară mai mult de două ore despre politică, arte şi industrie, tot cu logica de care deteseră probe pînă aci, apoi ieşiră din cafenea, cîntînd cu vocea lor de cotoi sugrumaţi, şi se duseră pe la casele lor.
(fragment din volumul: Filimon, Nicolae - "Opere. Ciocoii vechi şi noi. Nuvele şi publicistică", Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004)
Nu este greu de ghicit că grăsanul cu figura stacojie, internat în rezerva 119 din clinica de psihiatrie, era Nikanor Ivanovici Bosoi.
Nu nimerise chiar de la început la profesorul Stravinski, ci trecuse în prealabil printr-alt loc. Din acel loc, Nikanor Iva-
novici nu rămase cu cine ştie ce amintiri. Ţinea minte doar o masă de birou, un dulap şi o canapea.
Cei de acolo încercaseră să lege o conversaţie cu Nikanor Ivanovici, căruia din cauza sîngelui urcat la cap şi a surescitării nervoase i se tulburase vederea, dar conversaţia a fost ciudată, încîlcită. Mai bine zis, nu se legă defel.
Iată prima întrebare adresată lui Nikanor Ivanovici:
— Sînteţi Nikanor Ivanovici Bosoi, preşedintele Comitetului de bloc al imobilului 302 bis de pe Sadovaia?
Redăm textual răspunsul lui Nikanor Ivanovici, care-şi însoţi cuvintele cu un rîs înspăimîntător.
— Da, sînt Nikanor, sigur că mă cheamă Nikanor! Dar nu sînt preşedinte, naiba să mă ia!
— Cum aşa? Ce vreţi să spuneţi? îl întrebă cu ochii mijiţi insul.
— Uite de aia, că dacă eram preşedinte trebuia să constat din capul locului că el e necuratul! Că deh, cum vine asta? Pince-nez-ul crăpat, hainele numai zdrenţe, cum putea el să fie translator pe lîngă străinul acela?
— Despre cine vorbeşti? se interesă insul.
— Despre Koroviev! strigă Nikanor Ivanovici, s-a băgat la noi în bloc, în apartamentul 50. Scrieţi: Koroviev! Trebuie prins numaidecît. Scrieţi: scara şase. Acolo stă.
— De unde ai luat valuta străină? îl întrebă cordial insul pe Nikanor Ivanovici.
— Dumnezeul adevărat, Dumnezeul atotputernic, rosti Nikanor Ivanovici, el vede tot... aşa-mi trebuie. în viaţa mea n-am ţinut în mînă şi habar n-am avut cum arată valuta asta! Domnul mă pedepseşte pentru păcatul meu — urmă cu osîr-die Nikanor Ivanovici, tot descheindu-şi şi încheindu-şi gulerul cămăşii şi făcîndu-şi cruce — am luat bani! Da, am luat, dar de-ai noştri, sovietici! Treceam în cartea de imobil pe cîte unii, contra bani, nu zic nu. Ce-a fost a fost! Nu mi-e ruşine nici cu Prolejnev, secretarul nostru, nu mi-e ruşine deloc! S-o spunem pe şleau, în administraţia blocului toţi sînt hoţi... Dar valută străină n-am luat.
Rugat să nu facă pe prostul şi să spună cum nimeriseră dolarii în canalul de ventilaţie, Nikanor Ivanovici se trînti îngenunchi clătinîndu-se şi căscînd larg gura, vrînd parcă să înghită un calup din parchet.
— Uite, doriţi, mugi bătrînul, înghit şi pămînt, dacă am luat?! Cît despre Koroviev — el e diavolul!
Orice răbdare are şi margini, şi insul de la masă ridică tonul, dîndu-i a înţelege lui Nikanor Ivanovici că ar fi timpul să înceapă a vorbi ca oamenii.
În aceeaşi clipă, un urlet sălbatic răsună în încăperea cu canapea:
— Uite-l! Uite-l după dulap! vocifera Nikanor Ivanovici sărind în picioare. Uite-l cum se hlizeşte! Şi pince-nez-ul lui... Puneţi mîna pe el! Aghesmuiţi încăperea.
Nikanor Ivanovici se făcu alb la faţă. Tremurînd, schiţă semnul crucii în aer, alergă pînă la uşă, se întoarse, apoi intona o rugăciune şi, în cele din urmă, începu să bată cîmpii rău de tot.
Era limpede că nu se putea întreţine cu el nici un fel de conversaţie. A fost scos afară şi instalat într-o cameră separată, unde s-a mai potolit oarecum, mulţumindu-se doar să se roage şi să plîngă cu sughiţuri.
Desigur, s-a făcut o descindere în Sadovaia, la apartamentul 50. Dar Koroviev nu a fost găsit şi nimeni în tot imobilul nu cunoştea şi nu văzuse nici un Koroviev. Apartamentul ocupat de răposatul Berlioz şi de Lihodeev, plecat la Ialta, era pustiu, şi în cabinet, pe uşile dulapurilor, atîrnau paşnic sigiliile intacte. Oamenii plecaseră după cum veniseră, luîndu-l însă cu ei pe Prolejnev, secretarul administraţiei, abătut şi buimac.
Seara, Nikanor Ivanovici a fost transportat la clinica lui Stravinski. Acolo îl cuprinse o tulburare atît de mare, încît trebui să i se facă o injecţie conform prescripţiei lui Stravinski, şi abia după miezul nopţii adormi în rezerva 119, scoţînd în răstimpuri un fel de muget gros, de om chinuit.
Cu cît mai departe însă, cu atît somnul îi devenea mai uşor. Nu se mai întorcea de pe o parte pe alta, nu mai gemea, începu să respire uşor şi egal, şi a fost lăsat singur în salon.
Atunci Nikanor Ivanovici avu un vis, la baza căruia, erau, fără doar şi poate, trăirile din acea zi. Totul începu cu acest vis: nişte oameni cu trompete de aur în mîini îl duceau, şi
foarte solemn, spre nişte uşi enorme, lăcuite. La aceste uşi, însoţitorii lui Nikanor Ivanovici îi cîntară un marş, iar din ceruri se auzi un bas răsunător, care-i spuse vesel:
— Bine ai venit, Nikanor Ivanovici, predă valuta!
Mirat la culme, Nikanor Ivanovici văzu deasupra sa un difuzor negru la culoare. Apoi se pomeni, nu se ştie de ce, într-o sală de teatru, unde sub tavanul aurit sclipeau lustre de cristal, iar pe pereţi nişte aplice. Totul era, cum se cuvine, ca într-un teatru mic ca dimensiuni, dar foarte somptuos. Se afla o scenă cu o cortină de catifea trasă, pe fond vişiniu-în-chis, pe care erau aruncaţi ca nişte steluţe decari aurii destul de mari, la mijloc trona cuşca sufleorului şi se afla chiar şi public.
îl miră din cale-afară pe Nikanor Ivanovici faptul că tot acest public era de un singur sex — cel bărbătesc, şi toţi, fără excepţie, nu se ştie de ce, purtau bărbi. Afară de asta, te uimea faptul că în sala de teatru tot acest public şedea pe jos, pe o podea excelent lustruită şi alunecoasă.
Simţindu-se timid într-o societate nouă şi numeroasă, Nikanor Ivanovici, după ce se foi un timp pe loc, urmă exemplul tuturor celorlalţi şi se aşeză pe parchet turceşte, găsin-du-şi un locuşor între un bărbos-roşcovan, un tip zdravăn, şi un altul, un cetăţean palid, năpădit de o claie de păr. Nimeni dintre cei ce şedeau jos nu dădu atenţie spectatorului nou-venit.
Apoi se auzi sunetul lin al unui clopoţel, lumina se stinse în sală, cortina se dădu în lături şi apăru scena luminată — cu un fotoliu, o măsuţă, pe care se afla un clopoţel de aur şi în spate un decor de catifea neagră.
Din culise ieşi un artist în smoching, bărbierit şi pieptănat cu cărare, tînăr, cu nişte trăsături foarte plăcute ale feţei. Publicul din sală se învioră, toţi se întoarseră cu faţa spre scenă. Artistul se apropie de cuşca sufleorului şi-şi frecă mîinile.
— Şedeţi? întrebă el cu voce suavă de bariton şi zîmbi sălii.
— Şedem, şedem, îi răspunseră în cor tenorii şi başii din sală.
— Hm... vorbi îngîndurat artistul, şi cum de nu vă plictisiţi, nu înţeleg! Toţi oamenii umblă acum ca oamenii pe străzi, se desfată sub razele calde ale soarelui de primăvară, pe cînd
voi staţi proţăpiţi aici, în sala asta sufocantă. E chiar atît de interesant programul? De altfel — fiecare cu ce-i place, încheie filozofic artistul.
Apoi îşi schimbă timbrul vocii şi intonaţiile, şi declară vesel şi răsunător:
— Aşadar, numărul următor al programului nostru, Nikanor Ivanovici Bosoi, preşedintele comitetului de bloc şi responsabilul cantinei dietetice. II rugăm pe Nikanor Ivanovici!
Drept răspuns, răsunară aplauze unanime. Nikanor Ivanovici, mirat, holbă ochii, iar comperul, acoperindu-şi faţa cu mîna din cauza luminii rampei, îl găsi printre cei care şedeau pe jos şi-l chemă pe scenă, cu un gest mîngîietor al mîi-nii. Şi, fără să ţină minte cum, Nikanor Ivanovici se pomeni pe scenă. De jos şi din faţă, îl izbi în ochi lumina lămpilor colorate, din care cauză, sala cu publicul se prăbuşiră în întuneric.
— Ei, Nikanor Ivanovici, fiţi pentru noi un exemplu — îi zise cordial tînărul artist — şi predaţi valuta.
Se lăsă o linişte de mormînt. Nikanor Ivanovici îşi trase răsuflarea şi vorbi încet:
— Jur pe Dumnezeul meu că...
Dar nu apucă să-şi termine fraza că toată sala se dezlănţui în strigăte de indignare. Nikanor Ivanovici se fîstîci şi tăcu
mîlc.
— După cîte v-am înţeles, vorbi comperul din nou, aţi vrut să juraţi pe Dumnezeu că nu aveţi valută, şi se uită cu bunăvoinţă la Nikanor Ivanovici.
— întocmai, nu am, îi răspunse Nikanor Ivanovici.
— Aşa, urmă comperul, dar... iertaţi-mi indiscreţia, de unde, totuşi, au răsărit cele patru sute de dolari, găsiţi în W.C.-ul acelui apartament, în care singurii locatari sînteţi dumneavoastră cu soţia.
— Sînt vrăjiţi, zise vădit ironic cineva din sala cufundată în întuneric.
— întocmai, sînt vrăjiţi, răspunse sfios Nikanor Ivanovici în gol, fie artistului, fie sălii întunecate şi lămuri: Forţa necurată, traducătorul cadrilat i-a lepădat acolo.
Şi din nou sala urlă indignată. Cînd se lăsă liniştea, comperul zise:
— Iată ce fabule ale lui La Fontaine sînt sortit să ascult! Uite, voi toţi de aici sînteţi traficanţi de devize, mă adresez vouă, ca unor specialişti: e cu putinţă una ca asta?
— Nu sîntem traficanţi de devize, se auziră glasuri ofensate în diferite colţuri ale sălii teatrului.
— Mă asociez în totul, zise ferm comperul, şi am să vă întreb: ce se poate lepăda?
— Un copil! strigă cineva din sală.
— Absolut just, confirmă comperul, un copil, o scrisoare anonimă, o proclamaţie, o maşină infernală, cîte nu se pot lepăda, însă patru sute de dolari nimeni n-o să lepede, întru-cît un asemenea idiot nu există şi, adresîndu-se lui Nikanor Ivanovici, comperul adăugă trist şi reprobativ:
— M-ai amărît, Nikanor Ivanovici, şi eu care speram în dumneata. Aşadar, numărul nostru n-a ieşit.
în sală răsună un fluierat la adresa lui Nikanor Ivanovici.
— E traficant de devize, strigau în sală, din cauza unora ca el suferim şi noi nevinovaţii!
— Nu-l înjuraţi, zise oftînd comperul, el se va căi. Şi; în-dreptînd spre Nikanor Ivanovici nişte ochi albaştri plini de lacrimi, adăugă: Ei, du-te, Nikanor Ivanovici, la locul dumi-tale.
După aceea, comperul făcu să sune clopoţelul şi anunţă cu glas tare:
— Pauză, nemernicilor!
Zguduit, Nikanor Ivanovici, care, cu totul pe neaşteptate pentru el, devenise participant la un program teatral, se pomeni din nou, pe jos, la locul lui din sală. Atunci visă că sala s-a cufundat într-un întuneric beznă şi că pe pereţi răsăriră nişte cuvinte roşii, de foc: „Predaţi valuta!" Apoi, din nou se dădu în lături cortina şi comperul invită:
— Rog să poftească pe scenă Serghei Gherardovici Duncil. Acesta se dovedi a fi un bărbat plăcut la înfăţişare, de vreo
cincizeci de ani, dar cam neglijent.
— Serghei Gherardovici, i se adresă comperul, este o lună şi jumătate de cînd stai aici, refuzînd cu încăpăţînare să predai restul de valută pe care îl mai ai, în timp ce ţara are nevoie de ea, iar mata nu ai categoric ce face cu valuta, şi totuşite încăpăţînezi. Eşti un intelectual, înţelegi perfect toată situaţia şi totuşi nu vrei în ruptul capului să-mi vii în ajutor.
— Regret, dar nu pot face nimic, întrucît nu mai am valută, îi răspunse calm Duncil.
— Atunci, poate mai ai niscai briliante? îl întrebă com-perul.
— Nu am nici briliante.
Comperul lăsă capul în jos, dus pe gînduri, apoi bătu din palme. Din culise ieşi pe scenă o doamnă de vîrstă mijlocie, îmbrăcată după ultima modă, adică purta un palton fără guler şi o pălăriuţă minusculă. Doamna avea un aer alarmat, iar Duncil o privi, fără să mişte nici măcar o sprinceană.
— Cine e doamna? îl întrebă comperul pe Duncil.
— E soţia mea, răspunse demn Duncil şi se uită cu oarecare scîrbă la gîtul lung al consoartei.
— V-am deranjat, madame Duncil, se adresă comperul doamnei, iată din ce motiv: Am vrut să vă întrebăm pe dumneavoastră dacă soţul domniei voastre mai are valută?
— Păi, atunci, el a predat totul, răspunse emoţionată ma-dam Duncil.
— Aşa, zise artistul, ei, dacă-i aşa, aşa să fie. Dacă a predat totul, noi trebuie neîntârziat să ne despărţim de Serghei Ghe-rardovici, ce să-i faci! Dacă doriţi, puteţi părăsi teatrul, Serghei Gherardovici, şi artistul făcu un gest majestuos.
Calm şi demn, Duncil se întoarse şi porni spre culise.
— Un moment! îl opri comperul. Daţi-mi voie, la despărţire, să vă arăt încă un număr din programul nostru. Spu-nînd aceasta, bătu iarăşi din palme. Cortina neagră din spate se desfăcu şi pe scenă ieşi o tînără frumoasă, în rochie de bal, care ţinea în mîini o tăviţă de aur, pe care zăcea un teanc gros, legat cu o panglică de la bomboane, şi un colier de briliante, de la care săreau în toate părţile focuri albastre, galbene şi roşii.
Duncil se dădu un pas înapoi şi chipul i se acoperi cu o paloare cadaverică. Sala amuţi.
— Optsprezece mii de dolari şi un colier de patruzeci de mii, în aur — declară solemn comperul — păstra Serghei Gherardovici în oraşul Harkov, în apartamentul Idei Her-kulanovna Vors, amanta dumisale, pe care avem plăcerea
s-o vedem în faţa noastră şi care ne-a ajutat foarte amabil să descoperim aceste tezaure fără preţ, dar inutile în mîinile unei persoane particulare. Vă mulţumim foarte mult, Ida Her-kulanovna.
Frumoasa femeie zîmbi, dinţii îi străluciră, iar genele catifelate tresăriră.
— Şi sub masca dumitale plină de demnitate, se adresă comperul către Duncil, se ascunde un păianjen hrăpăreţ, nemaipomenit, un mincinos şi un tip care trage pe sfoară. într-o lună şi jumătate — i-ai sleit de puteri pe toţi cu încăpăţrnarea dumitale obtuză. Acum du-te acasă, şi acel iad, pe care ţi-l va face consoarta dumitale, va fi pedeapsa binemeritată.
Duncil se clătină şi se pare că era să cadă jos, dar nişte mîini compătimitoare l-au prins din zbor. Atunci căzu cortina din faţă, disimulîndu-i pe toţi cei care se aflau pe scenă.
Aplauze turbate zguduiră sala atît de tare, încît lui Nika-nor Ivanovici i se păru că în lustre au început să sară nişte lumini, iar cînd cortina din faţă se ridică, pe scenă nu mai era nimeni în afară de singuraticul comper. El stoarse a dotia salvă de aplauze, salută în dreapta şi în stînga şi vorbi:
— în persoana acestui Duncil, în faţa voastră s-a prezentat în programul nostru un măgar tipic. Doar am avut plăcerea să vă vorbesc ieri şi să spun că păstrarea tainică a valutei este un nonsens. Nimeni nu poate s-o folosească, în nici un fel de împrejurări, vă asigur. Să-l luăm, de pildă, pe acest Duncil. Primeşte un salariu frumos şi nu duce lipsă de nimic. Are un apartament luxos, nevastă şi amantă — o frumuseţe. Apoi, nu! In loc să trăiască liniştit şi paşnic, fără nici un fel de neplăceri, predînd valuta şi pietrele preţioase, acest dobitoc hrăpăreţ a reuşit să fie demascat în faţa tuturor, ba, colac peste pupăză, s-a pricopsit şi cu o foarte mare neplăcere familială. Aşadar, cine face cărţile? Nu sînt amatori? în cazul acesta, numărul următor al programului nostru — cunoscutul talent dramatic, artistul Kurolesov Savva Petrovici, special invitat, va interpreta un fragment din Cavalerul avar de poetul Puşkin.
Kurolesov cel promis se arătă de îndată, cărnos, bărbierit, purtînd frac şi o cravată albă. Fără nici o introducere, el făcu o figură posomorită, se încruntă şi începu să vorbească cuglas lipsit de naturaleţe, privind cu coada ochiului clopoţelul de aur:
— Un tînăr pierde-vară aşteaptă întîlnirea cu o desfrînată
vicleană...
Şi Kurolesov istorisi despre el însuşi multe lucruri urîte. Nikanor Ivanovici îl auzi pe Kurolesov mărturisind cum a stat în genunchi în faţa lui, în ploaie, o văduvă nenorocită, urlînd, însă inima artistului a rămas de piatră. înainte de acest vis, Nikanor Ivanovici nu cunoştea defel operele poetului Puş-kin, dar pe poet îl cunoştea şi, zilnic, pronunţa de cîteva ori fraze cam de felul următor: „Şi chiria apartamentului, Puşkin o s-o plătească?" Sau „Becul de pe scară, deci, Puşkin l-a de-şurubat?" „Păcură, deci, Puşkin are să cumpere?..."
Acum, făcînd cunoştinţă cu una din operele sale, Nikanor Ivanovici se întrista, şi-o închipui pe femeia aceea care stătu în genunchi, cu orfanii ei, în ploaie, şi gîndi, fără să vrea: „E un tip, acest Kurolesov!"
Acesta însă, cu glasul tot mai tare, continua să se căiască şi-l încurcă definitiv pe Nikanor Ivanovici, pentru că la un moment dat începu să se adreseze cuiva, care nu era deloc pe scenă, şi îşi răspundea în locul acestui om absent, spunîndu-şi cînd ţar, cînd baron, cînd tată, cînd fiu, cînd tu, cînd dumneavoastră.
Nikanor Ivanovici înţelese un singur lucru: că artistul a murit de o moarte năprasnică, strigînd: „Cheile! Cheile mele!" apoi s-a prăbuşit pe podea, horcăind şi desfăcîndu-şi cu grijă cravata.
După ce muri, Kurolesov se ridică, îşi scutură praful de pe pantalonii de la frac, se înclină, zîmbi cu un zîmbet fals şi se retrase în aplauze cam sărace. Iar comperul vorbi aşa: — Am ascultat Cavalerul avar în interpretarea minunată a lui Savva Petrovici. Acest cavaler spera că zînele vor alerga la el zbenguindu-se şi că se vor mai întîmpla multe altele, plăcute, în acelaşi gen. Dar, după cum vedeţi, nu s-a întîm-plat nimic, n-au alergat la el zînele, iar muzele nu i-au adus prinosul lor, şi nu a ridicat nici un fel de palate, ci dimpotrivă, a murit urît de tot, la mama dracului, de dambla, pe cufărul său, plin de valută şi pietre preţioase. Vă previn, şi vouă vise va întîmpla ceva de acest gen, dacă nu mai rău, în cazul cînd nu veţi preda valuta pe care o aveţi!
Poezia lui Puşkin o fi făcut asemenea impresie, sau cuvîn-tarea prozaică a comperului, cert e că din sală răsună deodată un glas ruşinos:
— Predau valuta.
— Vă rog să poftiţi pe scenă, invită amabil comperul, scru-tînd cu atenţie sala cufundată în întuneric. Pe scenă se ivi un cetăţean mic de stat, blonduliu; judecind după faţă, era nebărbierit cam de trei săptămîni.
— Scuzaţi, vă rog, numele dumneavoastră? se informă comperul.
— Kanavkin Nikolai, răspunse sfios cel apărut.
— A! îmi pare foarte bine, cetăţene Kanavkin. Aşadar?...
— Predau, zise încet Kanavkin.
— Cît?
— Una mie de dolari şi douăzeci de bucăţi a zece.
— Bravo! Tot ce aveţi?
Comperul îşi propti privirea drept în ochii lui Kanavkin, şi lui Nikanor Ivanovici i se păru chiar că din aceşti ochi ţîş-niră nişte raze care-l străpunseseră pe Kanavkin ca un fel de raze Roentgen. în sală nimeni nu mai respira.
— Cred! exclamă, în cele din urmă, actorul, stingîndu-şi privirea. Cred! Ochii aceştia nu mint! Doar de cîte ori v-am spus că greşeala voastră de bază constă în faptul că nu apreciaţi la justa lor valoare importanţa ochilor omeneşti. înţelegeţi, limba poate să ascundă adevărul, dar ochii — niciodată! Vi se pune deodată o întrebare, dumneavoastră nici nu tresăriţi, într-o clipă sînteţi stăpîn pe dumneavoastră şi ştiţi ce trebuie să spuneţi ca să ascundeţi adevărul, şi vorbiţi destul de convingător şi nu se mişcă nici o cută pe faţa dumneavoastră, dar, din păcate, adevărul din adîncul sufletului, neliniştit de întrebare, pentru o clipă sare în ochi, şi totul s-a terminat! Adevărul a fost văzut, sînteţi prins!
Rostind cu mult foc această cuvîntare foarte convingătoare, artistul se interesă duios la Kanavkin:
— Unde sînt pitiţi?
— La mătuşă-mea, Porohovnikova, care stă pe Precistenka.
— A! Asta-i... staţi un pic... la Klavdia Ilinişna, nu-i aşa?
— Da.
— Ah! da, da, da, da! O căsuţă mică? în faţa căsuţei o grădiniţă şi un gard de zăbrele? Cum să nu, ştiu, ştiu! Şi acolo unde i-aţi băgat?
— în pivniţă, într-o cutie de la Einehm... Comperul lovi din palme în semn de uimire.
— Aţi văzut una ca asta? strigă el amărît, păi acolo banii ăştia or să prindă mucegai, vor deveni jilavi. Cum se poate încredinţa valută unor astfel de oameni? Zău! întocmai ca nişte copii! Zău aşa!...
Kanavkin îşi dădu seama că a făcut o gafă şi că e vinovat şi-şi lăsă în jos capul moţat.
— Banii, urmă comperul, trebuie păstraţi la banca de stat, în încăperi speciale uscate şi bine păzite, şi în nici un caz în beciul mătuşii; unde, în treacăt fie spus, îi pot deteriora şobolanii! Zău! e ruşinos, Kanavkin, eşti totuşi un om în toată firea — un adult!
Kanavkin nu mai ştia unde să se ascundă şi nu făcea decît să zgîndăre cu degetul marginea surtucului său.
— Ei, gata, făcu mai blînd artistul, cine-şi aduce aminte de ceva din trecut... şi deodată adăugă pe neaşteptate: Da, era să uit... ca să fie un singur drum... să gonim maşina... degeaba... mătuşa asta a dumitale are şi ea, nu-i aşa?
Kanavkin, care nu se aştepta la o asemenea întorsătură, tresări şi în teatru se lăsă tăcerea.
— Ei, ei, Kanavkin... zise dojenitor, dar duios comperul, şi eu, care l-am lăudat! Poftim, nitam-nisam a început să dea din colţ în colţ! E stupid, Kanavkin! Doar adineauri am vorbit despre ochi. Că doar se vedea după ochi că mătuşa are... Ei, de ce ne chinuieşti de pomană?
— Are! strigă voiniceşte Kanavkin.
— Bravo! răcni comperul.
— Bravo! răcni înspăimîntător sala.
Cînd totul se mai potoli, comperul îl felicită pe Kanavkin, îi strînse mîna, îi propuse să-l ducă în oraş cu maşina, pînă acasă, şi cu aceeaşi maşină a ordonat cuiva din culise să se ducă după mătuşă şi s-o roage să poftească după program la teatrul de femei.
— Da, am vrut să te întreb, mătuşa nu ţi-a spus unde şi-i ascunde pe ai ei? se interesă comperul, oferindu-i amabil lui Kanavkin o ţigară şi un chibrit aprins. Acesta, trăgînd din ţigară, zîmbi cam posomorit.
— Cred, cred, urmă oftînd actorul, această bătrînă zgî-rie-brînză, nu numai nepotului, dar nici dracului n-o să-i spună asta! Ei, ce să-i faci? Hai să încercăm să trezim în ea sentimente omeneşti. Poate că nu au putrezit încă toate strunele în sufletul ei meschin. Toate cele bune, Kanavkin!
Şi Kanavkin, fericit, plecă. Comperul se informă dacă nu mai sînt persoane dornice să predea valută, dar drept răspuns primi tăcerea.
— Suciţi oameni, zău aşa! zise artistul dînd din umeri, şi perdeaua îl acoperi.
Lămpile se stinseră, un timp a fost întuneric, şi, de departe, răzbea o voce de tenor nervoasă, care cînta: „Acolo-s munţi de aur fin şi ei doar mie-mi aparţin..."
Apoi, de undeva, de două ori se auziră surd nişte aplauze.
— La teatrul de femei chiar acum predă valuta o dameză, vorbi deodată vecinul bărbos şi roşcat al lui Nikanor Ivano-vici şi, oftînd, adăugă: Eh, dacă nu erau gîştele mele! Ei, omule drag, la Lianozovo am nişte gîşte năbădăioase, tare mi-e teamă că or să crape fără mine. Pasăre cu năbădăi, gingaşă, cere îngrijire... Eh, dacă nu erau gîştele acelea! Pe mine n-ai să mă uimeşti cu Puşkin... şi bărbosul începu iar să ofteze.
Deodată în sală se făcu o lumină orbitoare şi Nikanor Iva-novici visă că prin toate uşile începură să se scurgă înăuntru bucătari cu scufii albe pe cap şi polonice în mîini. Nişte ajutoare de bucătar tîrîră un cazan cu supă şi o tavă mare cu pîine neagră, tăiată felii. Spectatorii se înviorară. Bucătarii veseli se strecurau prin mulţimea amatorilor de teatru, turnau supă în castronele şi distribuiau pîine.
— Luaţi masa, băieţi, prînziţi, strigau bucătarii, şi predaţi valuta! Ce să staţi degeaba aici? La ce vă trebuie poşirca asta! Te duci acasă, bei cum trebuie, iei o gustare, e tare bine! La ce bun, de exemplu, te-ai instalat aici, tătucă? se adresă lui Nikanor Ivanovici un bucătar gras, cu gîtul zmeuriu, întin-zîndu-i un castronel în care plutea singuratică în zeamă o frunză de varză.
— Nu am! Nu am! Nu am! striga cu glas înspăimîntat Nikanor Ivanovici, înţelegi, nu am!
— Nu ai? urlă cu bas ameninţător bucătarul, nu ai? întrebă el cu glas gingaş de femeie, nu ai, mormăi apoi liniştitor, transformîndu-se în felceriţa Praskovia Feodorovna.
Aceasta îl scutura de umăr cu duioşie pe Nikanor Ivanovici, care gemea în somn. Atunci se topiră bucătarii şi se nărui teatrul cu cortină cu tot. Printre lacrimi, Nikanor Ivanovici văzu bine camera sa din spital şi două persoane cu halate albe, dar nu erau bucătarii aceia familiari şi obraznici care se bagă în sufletul oamenilor cu sfaturile lor, ci nişte medici şi aceeaşi Praskovia Feodorovna, care nu ţinea în mînă un castronel, ci o farfurioară, cu o seringă pe ea, acoperită cu tifon.
— Cum vine asta, vorbi amar Nikanor Ivanovici în timp ce i se făcea injecţia, nu am şi nu am! Să le predea Puşkin valuta. Eu nu am!
— Nu ai, nu ai, îl liniştea Praskovia Feodorovna cea blîn-dă, şi de unde nu-i — nici Dumnezeu nu cere.
După injecţie, Nikanor Ivanovici se simţi mai bine şi adormi, fără nici un fel de vise.
Dar starea lui de agitaţie se transmise în rezerva 120, unde bolnavul se trezi şi începu să-şi caute capul, şi în rezerva 118, unde un maestru necunoscut, cuprins de nelinişte, îşi frîngea mîinile, plin de melancolie, privind luna cu gîndul la ultima şi amarnica noapte de toamnă din viaţa sa, la fîşia de lumină venind de sub uşa unui subsol şi la părul acela despletit.
Din rezerva 118, prin balcon, starea de agitaţie i se transmise lui Ivan, care se trezi şi izbucni în plîns.
Medicul însă îi potoli repede pe toţi cei agitaţi, cu mintea rătăcită, şi somnul începu să-i învăluie treptat. Ivan aţipi ultimul, la ceasul cînd peste rîu mijeau zorile. După ce medicamentul i se prelinse prin tot corpul, liniştea veni asupra lui ca un val, acoperindu-l. îşi simţi trupul mai uşor, iar adierea caldă a somnului îi mîngîie capul. înainte de-a adormi de-a binelea, mai auzi, din pădure, ciripitul păsărilor care vesteau apropierea zorilor. Dar păsările amuţiră curînd, şi Ivan văzu în vis cum soarele sta să se prăvale peste muntele Golgota, iar muntele era împresurat de un dublu cordon de soldaţi.
Bine aţi venit în "Lumea Mea"; o lume a literaturii, a artei şi a culturii universale.
Am dorit ca acest blog să fie o invitaţie şi un îndemn la lectură. Majoritatea postărilor din "Lumea mea" au ca scop promovarea literaturii universale, promovarea gratuită a cărţilor şi a literaturii în general. Veţi întâlni în "Lumea mea" atât fragmente din literatura universală, cât şi încercări ale unor oameni pasionaţi de literatură. Ei formează "Lumea mea" în totalitate şi lor le aparţine. Atât informaţiile biografice cât şi textele din "Lumea mea", sunt informaţii publice, preluate din surse publice, cu respectarea dreptului de autor în totalitate. Dacă, din nefericire, observaţi vreo abatere de la acest deziderat, vă rog să mi-l semnalaţi imediat, pentru a îndrepta greşeala.
De asemeni, dacă aţi încercat vreodată vreo formă artistică de exprimare(poezie, proză, teatru, etc.), şi nu aţi avut curajul necesar să o publicaţi, "Lumea mea" poate fi spaţiul adecvat pentru ca visele voastre să devină realitate. Nu vă mai trebuie decât inspiraţie!
Reporter Special
-
NE-AM MUTAT ! Oameni, locuri şi întâmplări care ies din tiparele
cotidianului au făcut obiectul acestui demers jurnalistic, pentru care
echipa „Obiectiv Ro...
Ce grea esti....batranete !!!!!
-
Vreau sa fiu o batranica cocheta cu flori la geam, cu fluturasi in stomac
cand vad un mos ramolit:))…sa nu traiesc din amintiri ci din simtiri si
impliniri...
Luna Pătrată împlinește 15 ani!
-
În martie 2009 incepea călătoria Lunii Pătrate. Un spectacol de lansare cum
nu prea se mai văzuse, într-un spațiu de teatru, cu proiecții video și
momente ...
De ce noile scandaluri din online sunt un semn bun?
-
Probabil toata lumea care are un cont de Facebook a auzit in ultima vreme
de tot felul de micro (unori devenite macro) scandaluri legate ba de o
terasa car...
Recommendations for London
-
Since then throughout the day there are many options to enjoy in the city
of London and among the proposals of interest to tourists meet the British
Museu...
SINGURA MEA REALITATE…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA MEA
REALITATE… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Mandri ca vom fi speakeri la TeCOMM 2013
-
Afla cum sa ai o afacere de succes in online de la specialistii din Europa
in cadrul Tecomm A 3-a editie a expoconferintei TeCOMM aduce la Cluj-Napoca
bune...
Performance at 1 Utama
-
It's once again Christmas is coming soon. The above performance held at One
Utama, Petaling Jaya. As usual, there will be a lot of exciting performance
e...
Una caldă, alta rece
-
Aia rece e că adminul intră vreo două săptămâni în concediu, aşa că
articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Nu ştiu dacă e rece pentru lumea
largă, dar ...
V-ati ascunselea.
-
Ma joc deseori v'ati ascunselea cu mine,
ma ascund printre zambete aiurea.
Incerc sa gasesc ce am ascuns.
Dar le'am ascuns atat de bine, incat ... le'am pier...
Purchasing Gold Pendants
-
You may be interested in gold pendants if you already have a favorite gold
chain or if you are looking for both the pendant and the chain. When
thinking ...
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
-
Stau singur în curte acum. Am făcut focul într-o sărăcie de vatră deschisă
și ard niște crengi din corcodușul pe care l-am toaletat cu Ciprian în
primăva...
Pe mare – Vasile Alecsandri
-
Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are
nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu
suspină, ...
Essential places to visit in London
-
London is really full invites all tourists to enjoy natural, cultural,
culinary and many other options. Tourists who want to enjoy your trip in a
natural ...
London has the best taxis in 2013
-
When traveling around London or any other city choose a taxi is something
important because tourists expect to get good service. It just gave the
rating o...
Skullcandy Crusher – mini-review
-
Testez de vreo săptămână Skullcandy Crusher… O să încep cu sfârșitul… dacă
vrei să-ți iei căști, poate ar fi bine ca înainte să te hotărăști să
probezi ș...
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
-
Trei cruci pe-un deal, pe Dealul Căpăţînii.
Pe ele-atîrnă-n frînghii strîns legaţi,
Şi ţintuiţi de braţe, în piroane,
În crudă agonie, trei bărbaţi.
Şi p...
Iuliu Maniu - un model politic, modelul meu politic
-
*Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în
Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României,
președin...
-
În noi sunt atâtea gânduri care își așteaptă împlinirea, atâtea lucruri
care au nevoie doar de un destinatar și de un moment bun pentru a fi
înfăptuite...
WE HAVE MOVED FROM GOOGLE
-
*WE HAVE MOVED FROM GOOGLE*
*WE ARE NOW HOSTED UNDER THE*
*"BOOTLEGTUNZWORLD.ORG"*
*FLAGSHIP*
*this Archive Area moved:*
*[ HERE ]*
*http://bootlegtunzw...
Red Necklace
-
red-necklace
An elegant and distinct red coral necklace. Created with the best quality
red coral and solid silver, this piece will make the perfect gift ...
organicshea , unt de shea nerafinat
-
Blog despre unt de shea nerafinat, cosmetice organice si o gramada de alte
secrete bio de frumusete din Cluj.
http://www.organicshea.ro/
locatie noua...
-
M-am mutat intr-o locatie noua.
Noul blog e in engleza, dar il pastrez si pe acesta pentru eventuale
"sclipiri" in limba noastra romaneasca.
http://ego...
Istoria pe tăbliță...
-
Uneori mi se pare atât de ciudată
Istoria nescrisă a acestui popor,
Românii scrijelau pe tăbliţe de piatră,
Unde sunt astăzi cuvintele lor?
M...
Grecia-Rodos-299 Euro-All inclusive
-
*Oferta Insula Rodos*
*299 Euro*
*3*- All inclusive*
*Transport cu avionul - inclus*
Cea mai mare insula din Arhipelagul Dodecaneselor, Rhodos sau Rodos est...
-
dicționar
am scris…
când punct…
-universal-
şiruri, amprente intra(uterine)
în care am strâns
apă de ploaie
şi am oglindit
sentenţionist-platitudi...
Despre cancer ...in alb și negru
-
Paradoxal cererile de a pune o poză de profil în alb -negru pentru a ajuta
o persoana suferindă sau pentru a susține lupta celor ce au cancer a trezit
în ...
-
*Doare*
Doare si se rupe totul in tine
Este din ce in ce mai greu si te minti ca ti-e bine
Ai vrea sa pleci si sa ramai in acelasi timp
Gandesti astfel...
La Multi Ani 2011 !!!
-
Lasam cu melancolie in urma toate partile bune ale lui 2010, un an ce s-a
dovedit plin de peripetii pentru fiecare dintre noi. si incercam sa
ingropam part...
oare voi reusi???
-
*Incerc din rasputeri sa pot sa imi achizitionez un aparat profesional
pentru recuperarea fortei musculare.Pe zi ce trece musculatura se atrofiaza
si picio...
CURS DE CERAMICA
-
CURS DE CERAMICA
“ Arta este oglinda magică pe care o creăm pentru a transforma visele
invizibele în imagini vizibile. Pentru a ne vedea chipul folosim o ...
Manifesting Things Through Talk
-
You know the idea of speaking things into existence, but did you know that
it’s a real thing? You can go out into the world and speak things and then
whe...
despre ploi
-
plouă cuvinte discret,
alb inocent, mesteceni
cum toamna ascultă
cu ochii încet.
plouă din noi între ape
inimi alese de val
calde cum cad,
pe calendar
uit...
sniţele umplute
-
-8 felii de cotlet de porc fără os (bătute ca pentru şniţel)
-8 felii subţiri de caşcaval, la fel de mari cît cele de cotlet
-8 felii de bacon
-două ouă
-fă...
New edition of the World Trade Market in London
-
In London one of the most important events taking place year after year is
the World Fair Trade Market, a tourism fair in London that has a long
tradition...
Art Tells the Technological Future
-
Jean Cocteau once said, “we only serve as a model for the portrait of our
fame.” Tell that one to Dorian Grey. It parallels the old “Chicken or the
Egg” ...
Hai intr-o calatorie in Universul Tau Interior!
-
Va invit sa-mi raspundeti in comentarii sau prin intermediul adresei de
e-mail lenutzyk18@yahoo.com la cateva dintre urmatoarele intrebari. Care
este poves...
-
Living to Die, Dying to Live
By D. O. Grant
*Reviewed by E.L.S.E.*
*29.11.2012*
*Notice:*
*You can pick up a copy at the online bookstore:*
http://ep....
mic vis eco… pornind de la un coșmar
-
DOMINANTA: (fără poze) îi înțeleg pe ăia din cartierele mexicane, care
fumează ganja goală, pe tot gol, pe suflet, pe stomac, pe creierii goi…
toată ziua ...
SAB 2019
-
Anul acesta Salonul Auto București a fost foarte slab, au fost expuse
mașini second hand. Incredibil as putea sa spun am ajuns la SAB sa vedem un
Audi A6 s...
Dragostea adevarata
-
*1 Ioan 4:10 „Si dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu,
ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de
isp...
A venit toamna
-
S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea
vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea
mare, fiecar...
Cu piciorul în ușă...
-
Am ,,tras cu piciorul'' în ușa virtuală și am reușit să intru pe aici
puțin.Nu știu dacă voi mai avea curând acest noroc.Între timp am început să
scriu și ...
Îmi asum
-
Exercițiu de improvizație din facultatea de actorie care mi-a rămas
întipărit în memorie ca una din cele mai frumase lecții folositoare pentru
viață.
UN PIC DE JENA AVEM SI NOI?
-
Inainte sa schimbam clasa politica, e necesara o actiune simpla. Sau, ma
rog, care pare simpla. PRIVITUL IN OGLINDA. Cine suntem noi? Nu de alta,
dar oamen...
Cat mancam
-
*Redau mai jos continutul unui mass-e-mail, primit de la o prietena. Mi se
pare unul din acele lucruri pe care trebuie sa il dai mai departe si care
te i...
Saraciti de viata interioara
-
Prevad ca dupa alegerile din decembrie vom avea o mare dezamagire! Va spun
ca o noua clasa politica este necesara! Ati mai auzit asta! Doar noi,
oamenii si...
60 cele mai bune tendinte de vopsea de par
-
Cele mai frumoase tendinte de par vopsit. Daca esti obosit sau plictisit de
parul tau plictisitor si cauti o schimbare, incearca aceste idei de culoare
a...
Poveste despre R?d?u?i
-
O zi de târg la R?d?u?i are înc? ceva din mirajul povestirilor iscusite, pe
care odinioar? bunicii ni le ?opteau la gura sobei. S?pt?mâna trecut? s-a
insta...
CONEXANT HSF 56K DATA/FAX MODEM DRIVER DOWNLOAD
-
PC Pitstop began in with an emphasis on computer diagnostics and
maintenance. You should receive an email shortly with your link to download
the requeste...
Turneu de Martisor in GERMANIA
-
Trupa No’Mads porneste din nou la drum. Incarcate de martisoare muzicale,
Irina si Alexa vor sarbatori venirea primaverii printr-un mic turneu de
martisor ...
Muzica populară de la bunici, motiv de nostalgie
-
Cine mă cunoaște bine de tot știe că nu mă omor după muzică populară.
Da, corect, ar putea avea o oarecare componentă emoțională, având în vedere
...
Lacrimi de nea (pentru Ţiţi)
-
Plânge cerul iubito...
plânge cu fulgi de zăpadă,
prima nea,
ofrandă imaculată
pentru sufletul tău
peste care așez
petale roșii
de trandafir
ca să-ți spună...
Cartoon Yourself Tutorial :)
-
Step 1 :
- Choose an image
Step 2:
- Duplicate the layer (right click on the primary layer and choose
duplicate layer)
- And change that lay...
De 1 Martie suedez
-
În urmă cu 10 ani scriam așa în prag de primăvară. Anul acesta, 1 martie mă
prinde în vacanța de sport a suedezilor, vacanță pe care au obiceiul să o
pet...
Polipii veziculari
-
Polipii vezicii biliare sunt excrescente in vezica biliara si apar de
obicei datorita acumularilor de colesterol. Intr-adevar, aceasta afectiune
este rel...
Omul de ceară
-
În frigider avea salată şi două şarlote. Nimic interesant. Motanul dormea
pe fotoliu, ca întotdeauna, preocupat s-o viseze gătind ciorbe de pui cu
zeamă de...
SARAIMAN
-
Saraiman este un spectacol inedit!
Este o incantatie, o obsesie, o poveste in care se poate regasi fiecare
dintre noi, cei care am cunoscut 'ratarea'.
Admi...
dimineata ploioasa
-
Tarot.
Am ridicat cartea.
Pana la urma omuletul inocent va cadea in hau.......pur si increzator in
pelegrinarea sa prin taramul viselor si al iluziilor...
Invitație la "Solaritate"
-
"*Unii pictori preschimbă soarele într-o pată galbenă, alţii schimbă o pată
galbenă în soare*", considera Pablo Picasso, în vreme ce J.M. Barrie,
“tatăl”...
SINGURA mea realitate…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA mea
realitate… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Ana Aslan
-
The Romanian School of Gerontology was the first in the world to:
• found the first Institute of Geriatrics in the world (on January 22
1952), which has g...
Ce se aude in ultima vreme
-
Nu stiu daca ati observat, dar orice ar cere/cauta, tiganii folosesc
aceleasi replici. Nu cred ca trec pe strada aceeasi tigani cu fiare vechi
sau calorife...
11+ Mountain Bike Coloring Pages Background
-
*11+ Mountain Bike Coloring Pages Background*. Print out more coloring
pages from bike coloring pages! 39+ mountain bike coloring pages for
printing an...
Metode Simple de a Face Rost de Bani Rapid
-
Momentele in care suntem surprinsi de situatii in care avem nevoie urgenta
de bani, sunt inevitabile in viata oricarui om. Desi foarte stresante,
aceste m...
Attractive places to discover in London
-
During a vacation in the English city of London there are many options that
tourists can truly take into account in particular is a city where art and
cul...
-
îmi dau seama de cât de repede trece timpul doar atunci când mă uit în
calendar sau când scriu data pe o foaie. au trecut mulți ani de când mă
știu, de cân...
Cu tolba po?tal?, prin Stockholm
-
?i pentru c? un post anterior a strâns destule comentarii legate de
sistemul po?tal în Suedia, g?sesc oportun s? explic detaliat cum st? treaba
cu po?ta su...
Scrisori pentru omuleți de departe (I - VI)
-
*Scrisori pentru omuleți de departe (I)*
Învață să-ți iubești singurătatea! Uite io, care never-ever n-am avut parte
de ea... măcar cât să ne cunoaștem m...
Primeste-l Alaturi de Tine
-
Postat în:Anti-Drog Tagged: Agenţia Naţională Antidrog lansează prima
campanie socială pentru schimbarea percepţiei publice asupra consumatorilor
de drogur...
Biserica fortificată Ghimbav
-
Am ajuns în localitatea Ghimbav, pe care o asociam mai degrabă cu fabrica
de avioane IAR, dar unde am descoperit o biserică fortificată mărișoară.
I visi...
nedreptăţile vieţii, clin d'oeil
-
bieţii pitici de grădina au toţi faţa spartăcana preferată rămâne mereu
fără toartăpechinezii ajung nţ nţ mareşali de canapeaşi cineva o invită pe
tipa dup...
Când taci
-
Când taci, înălbiţii cireşi se înclină
un giulgiu de frig peste-a florilor vrajă
visează toporul călău de lumină
şi seva în plâns se preface sub coajă.
Când...
Pufuleti si porumbei
-
*Blog restant*
La pas prin Bucurestiul vechi, dupa coltul cu mult gainat de porumbel,
undeva langa Gradina Icoanei*, un mic rendez-vous felino-pasaresc....
glisare
-
urc in metrou . imi zboara fugitiv privirea spre geam. ma sperii , arat
descarnata ca o mumie inghesuita intre alte mumii.. unde este sclipirea si
prospeti...
M-am mutat
-
Pentru cei ce încă urmăresc fotografiile aici: m-am mutat! De acum mă
găsiți pe http://photos.octocat.org, acesta fiind un subdomeniu al
http://octocat.org
Marea mutare
-
Nu stiu daca noua casa ma va inspira sa scriu mai des. Cert e ca incerc.Ma
gasiti asadar aicitot Zapacita, tot despre munte, mare, carti, concerte,
teatru ...
Mărturisirea se face până la capăt
-
Aici nu mai poate fi vorba despre jumătăţi, despre lucruri pe care vrei să
le ţii pentru tine. Mărturiseşte despre împliniri, despre înfrângeri,
despre nop...